Cu câțiva ani în urmă povesteam într-un articol o situație care m-a surprins foarte tare. La o postare pe Facebook a unui primar de sector din București, în care anunța finalizarea unui obiectiv de investiții, un cetățean locuitor al sectorului, în mod evident foarte mulțumit de activitatea primarului, îi mulțumea acestuia pentru activitatea lui din ultimii ani. Acest comentariu a fost urmat de o avalanșă de critici la adresa comentatorului, mai toate venind din direcția: „de ce îi mulțumești? Nu asta era treaba lui, nu de asta l-am ales și îl plătim?”. Pe mine logica acelor comentarii m-a lăsat mut, fără replică. Cum adică? Dacă cineva face o treabă bună, pentru care e angajat și plătit, desigur, e ceva greșit în a-i mulțumi? De ce? Unde e greșeala? Din ce colț întunecat al înțelegerii lumii poate veni o astfel de atitudine?

Din păcate, atitudinea e foarte răspândită în societatea noastră, o veți putea recunoaște peste tot. În București, o veți recunoaște în fiecare zi în trafic. Am mers odată cu un șofer Bolt care era foarte vehement la adresa celor care făceau cele mai mici greșeli în trafic sau care încercau să „se bage” ieșind, de pildă, de pe străzi laterale, asta în același timp în care admonesta la fel de vehement pe cei care nu-l lăsau pe el să se înscrie în trafic, chiar dacă venea de pe o stradă fără prioritate. Nu m-a mirat doar ipocrizia lui, e ceva ce, din păcate, a încetat să mă mire, cât m-a mirat atitudinea asta intransigentă a multora de a refuza celorlalți cel mai mic semn de bunăvoință și generozitate. M-a mirat, mai cu seamă, constatarea că în privința lipsei de generozitate în traficul bucureștean, experiența mea e că fenomenul e mult mai prezent la femei decât la bărbați, ceva ce e, pentru mine, paradoxal.

Probabil că aici rezidă cea mai mare critică pe care o am la adresa orașului în care m-am născut și în care locuiesc: lipsa marcantă de generozitate a multora dintre locuitorii săi. Nu a tuturor, ce-i drept, dar a unei părți suficient de semnificative pentru ca fenomenul să fie o prezență zilnică și frecventă. Mi-am pus, deci, întrebarea, cum se explică ea, de unde vine?

Explicația pe care mi-am dat-o e că are o legătură cu sentimentul de îndreptățire. A da celuilalt un un loc la care nu are dreptul, dar la care tu ai, pare să fie pentru semenii mei o cedare personală, o scădere, ca și cum ai recunoaște că ești inferior celuilalt pentru că îi cedezi un drept care-ți aparține. Acest sentiment de îndreptățire ne face pe toți oameni mai puțin buni și mai puțin deschiși către semenii noștri. Vedem asta în tot felul de situații.

Dacă acceptăm ideea asta toxică că a ceda din dreptul tău, de bunăvoie, altcuiva, că a mulțumi cuiva pentru o treabă bine făcută deși era de datoria acelei persoane să o facă, că a face loc ideilor, gândurilor, valorilor unei alte persoane deși nu avem nicio obligație să facem asta, dacă acceptăm, deci, că orice cedare a unui drept e o formă de supunere, de abandon, de inferioritate personală, atunci vom crea o societate în care generozitatea e cu desăvârșire imposibilă pentru că e asociată cu naivitatea și cu, în ultimă instanță, prostia. Noi chiar avem vorba asta despre oamenii generoși că sunt „proști de buni”. Și cred că nu am vrea niciunul dintre noi să trăim într-o astfel de lume.

Pentru că generozitatea este, de fapt, în chiar esența ei, opusul îndreptățirii. Ea înseamnă să dai din ce ai, din resursele tale, dar și din drepturile tale altora care nu au pentru că vrei să ajuți, să le faci loc, să îi accepți în jurul tău. Generozitatea e felul în care societatea reglează felul rigid și limitativ în care funcționează îndreptățirea. Dacă niciun șofer nu ar lăsa loc în trafic niciunui alt șofer dacă vine de pe o stradă fără prioritate, nu s-ar putea circula cu mașina în niciun oraș mare. E cu desăvârșire imposibil de scris o lege care să reglementeze asta și, cu și mai mare desăvârșire (sic) imposibil să o faci să fie aplicată. Ca atare, tot traficul din orașele mari se bazează pe generozitatea noastră. Fără generozitate, orașele ar fi paralizate.

Am urmat acest exemplu al traficului pentru că e prevalent și ușor de înțeles, dar într-un sens mai larg, întreaga societate e așezată în jurul ideii de generozitate. Ea ne îndeamnă să fim politicoși unul cu celălalt, să cerem cu blândețe și politețe lucruri chiar celor care au datoria legală să le facă, să mulțumim celor care fac ceva pentru noi, chiar dacă aceea e meseria lor, să ne ajutăm unii pe ceilalți atunci când avem posibilitatea de a o face. Aceste mici gesturi de generozitate sunt lubrifiantul relațiilor sociale, ele creează sentimentul de acasă și de bine pe care ți-l dă un loc în care oamenii sunt buni unii cu ceilalți. Pentru că orice societate umană, din toate timpurile, este așezată pe principiul altruismului reciproc, care spune că: „sunt dispus să fiu altruist/ă și generos/oasă într-un grup sau context în care am convingerea că și ceilalți sunt altruiști și generoși”. O lume în care suntem buni și generoși cu ceilalți, e o lume mai frumoasă, mai echilibrată, în care suntem mai liberi să fim noi înșine, în care simțim mai puțin pornirea să ne apărăm teritoriul și drepturile, o lume în care e frumos să trăim. Și aceste mici gesturi de generozitate, de cele mai multe ori, nici nu ne cer să sacrificăm cine știe ce resurse, ne cer doar să renunțăm la o mică parte din drepturile noastre în favoarea unui semen. Ne cer să nu mai trăim în acest toxic sentiment al îndreptățirii.