Cu câțiva ani în urmă povesteam într-un articol o situație care m-a surprins foarte tare. La o postare pe Facebook a unui primar de sector din București, în care anunța finalizarea unui obiectiv de investiții, un cetățean locuitor al sectorului, în mod evident foarte mulțumit de activitatea primarului, îi mulțumea acestuia pentru activitatea lui din ultimii ani. Acest comentariu a fost urmat de o avalanșă de critici la adresa comentatorului, mai toate venind din direcția: „de ce îi mulțumești? Nu asta era treaba lui, nu de asta l-am ales și îl plătim?”. Pe mine logica acelor comentarii m-a lăsat mut, fără replică. Cum adică? Dacă cineva face o treabă bună, pentru care e angajat și plătit, desigur, e ceva greșit în a-i mulțumi? De ce? Unde e greșeala? Din ce colț întunecat al înțelegerii lumii poate veni o astfel de atitudine?
Etichetă: dreptate
Convingere sau învingere?
Acest articol a apărut în revista Biz
Am scris cu ceva vreme în urmă, în paginile acestei reviste, un articol intitulat “Dreptate și Adevăr”. În el argumentam că în situații în care ne regăsim în conflict de idei cu cineva, demersul către dreptate e un demers pierzător, în timp ce demersul către Adevăr e cel util, câștigător. Nu reiau aici ideea, dacă vă interesează puteți găsi articolul online, aici.
Dar vreau să extind un pic aici argumentul într-o direcție, anume în direcția limitelor și provocărilor unui demers orientat spre convingerea celorlalți de justețea punctelor noastre de vedere.
Citește mai multDreptate și adevăr
Acest text a apărut în revista Biz
În proiectele de transformare organizațională la care lucrăm, unul dintre primele obstacole pe care trebuie să le surmontăm împreună cu echipa de conducere e calitatea relațiilor și, mai ales, a colaborării dintre ei. Deși echipele de conducere au, poate, cel mai mare interes investit, dintre toate echipele care funcționează într-o organizație, pentru a obține un rezultat comun bun, ele sunt adeseori fie problematice fie de-a dreptul disfuncționale. În cazul cooperării în grupuri, disfuncționalitățile se datorează adeseori unor interese divergente. Membrii grupului nu împărtășesc cu adevărat scopul comun declarat, au agende proprii, care cel mai adesea nu sunt la vedere, au rivalități și poziționări personale care poluează alinierea la scopul comun. Lucrurile astea se întâmplă și în cazul echipelor din conducerea de la vârf a organizațiilor, dar în cazul lor alinierea intereselor e mult mai puternică. Bunul mers al companiei depinde în bună măsură de capacitatea lor de a trage la aceeași căruță, binele lor personal, cariera lor, depind de felul cum merge compania, nu de felul în care își fac ei treaba lor personală, acționarii firmei vor rezultate de la firmă, nu vedete într-o barcă care ia apă și nu răsplătesc performanțe individuale. Atunci, de unde disfuncționalitățile?
Drepturi și dreptate
Am tot comentat în ultimele zile despre politețe și lipsa ei în societatea noastră. Cel mai interesant caz mi se pare cel din “Nu-i Loganu’ ca Merțanu’”. Poate că, așa cum spunea Manu, de fapt mă înșel și problema e la mine. Am remarcat însă altceva foarte interesant. În general agresivitatea și lipsa de politețe vine de la persoane cu mașini mici sau ieftine iar politețea (când există) vine mai degrabă de la oameni cu mașini mari sau scumpe. Sigur că există și excepții de la regula asta, e doar o constatare generală, dar ea e paradoxală și oarecum pe dos decât impresia pe care mi-o creasem în Audi.
Mi-e clar că impolitețea la noi nu e o atitudine asumată conștient ci o reacție la ceva. Sunt sigur, din tot ce am cunoscut și măsurat în organizațiile cu care lucrăm, că în general oamenii sunt politicoși, cel puțin în intenție. Relativa lipsă de politețe cu care ne întâlnim în societate este, cred eu, o reacție a noastră la un fel strâmb în care societatea s-a așezat, în general. Această dimensiune strâmbă este, după părerea mea, hiper-competitivitatea. Citește mai mult