În acest articol încerc să arăt cum mecanismele noastre mentale ne fac să punem etichete rapide și adesea negative asupra celorlalți, împărțind lumea în „buni” și „răi”. Deși avem valori comune, diferențele de priorități sau norme duc la prăpăstii între noi. Mintea caută certitudini și clasifică oamenii prin atribuiri pline de erori: negativitate, eroarea fundamentală de atribuire, părtinire față de sine, „complexul lui Dumnezeu” și biasul de confirmare. Toate întăresc primele impresii și polarizează relațiile. Cred că, înainte de a judeca, trebuie să ne amintim aceste mecanisme și să cultivăm mai multă înțelegere.
Etichetă: eroarea fundamentală
Văd binele și îl aprob, dar totuși fac răul
Acest articol a apărut în revista Biz
Acum ceva vreme mi-am întrebat o prietenă despre ce să mai scriu, că eram în pană de subiecte. Mi-a răspuns că pentru ea un subiect care o preocupă și pe care ar vrea să-l înțeleagă mai bine pentru că se confruntă cu el des, este ipocrizia. La început m-am gândit că e un subiect greu de abordat altfel decât în tautologii. Apoi, gândindu-mă mai bine, cred că sunt lucruri utile de spus.
Primul e despre persistența și răspândirea fenomenului în sine. Când vorbim despre ipocrizie și ipocriți mai întotdeauna două lucruri par a fi mereu prezente: ipocrizia se manifestă la alții și ea are sursele în tare profunde de caracter. Nici una din cele două nu e adevărată.
Citește mai mult