GDPR

În 25 mai 2018 a devenit aplicabil Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cunoscut ca GDPR (General Data Protection Regulation). Astfel că orice operator/entitate care prelucrează date cu caracter personal trebuie să aplice aceste noi cerințe și să ofere într-un mod transparent informații cu privire la modul în care sunt prelucrate datele.

www.adrianstanciu.ro respectă reglementările naționale și internaționale cu privire la protecția datelor cu caracter personal. În continuare este descrisă maniera în care colectăm și prelucrăm datele cu caracter personal.

Legalitatea prelucrării

Conform articolului 6 din Regulamentul (UE) 2016/679, prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

  1. Persoana vizată și-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;
  2. Prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;
  3. Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului;
  4. Prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;
  5. Prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul;
  6. Prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Categorii de date personale ce pot fi prelucrate

  1. Date personale de identificare (nume, prenume, adresa, vârsta, data nașterii, sex, telefon, email, CNP, naționalitate, semnătura olografă și semnătura în format digital).
  2. Date cu caracter personal privind familia, stilul de viață și circumstanțele sociale (starea civilă, detalii despre familie / soț / partener / persoane în întreținere, hobby-uri, sporturi practicate).
  3. Date cu caracter personal privind educația și experiența profesională (istoric educație și training, calificări, certificări).
  4. ate cu caracter personal privind activitățile profesionale sau de afaceri desfășurate de o persoană fizică (ocupație, funcție, istoric profesional).
  5. Date cu caracter personal privind sănătatea (date privind starea de sănătate fizică și psihică sau afecțiunile medicale declarate în anumite documentele medicale furnizate de către angajat în mod voluntar sau ca urmare a unei obligații legale sau care rezultă din cadrul examenelor de medicina muncii / procedurilor SSMS).
  6. Detalii personale financiare (informații legate de contul bancar, venituri, facilități fiscale sau beneficii sociale, obligații fiscale).
  7. Informații cu privire la locația, imaginea și înregistrările audio-video ale persoanelor fizice.

Colectarea și utilizarea datelor cu caracter personal

Prin utilizarea site-ului www.adrianstanciu.ro , vizitatorii pot furniza date cu caracter personal prin completarea unor formulare, inclusiv: abonarea la newsletter, completarea formularelor de contact.

Aceste date sunt stocate în baza noastră de date sau in baza de date a furnizorului nostrum de servicii de marketing și utilizate exclusiv în scopurile pentru care au fost furnizate, precum transmiterea de informații relevante și actualizări despre produsele și serviciile noastre.

Perioada de stocare a datelor

Datele cu caracter personal vor fi păstrate atât timp cât este necesar pentru scopurile pentru care au fost colectate sau până când vă exprimați dorința de ștergere a acestora. În cazul unor obligații legale, datele pot fi păstrate pentru o perioadă mai lungă conform reglementărilor în vigoare.

Categoriile de destinatari către care se pot divulga datele personale colectate

www.adrianstanciu.ro poate divulga datele personale către următoarele categorii de destinatari:

  1. Autoritățile statului (inclusiv autorități fiscale), ca urmare a unei obligații legale a operatorului;
  2. Furnizorii de servicii implicați în mod direct/indirect în administratrea activității companiei (de exemplu, dezvoltatori de servicii IT, prestatori de servicii de contabilitate, instituții bancare, clinici medicale partenere etc.);
  3. Parteneri sau colaboratori ai companiei, în scopuri legitime, care țin strict de activitatea comercială a companiei;
  4. Instanțe judecătorești sau arbitrale, notari publici, avocați, executori judecătorești, birouri de traduceri, alte servicii autorizate, experți evaluatori.

Dreptul la ștergerea datelor („Dreptul de a fi uitat”)

Persoana vizată are dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal fără întârzieri nejustificate, în următoarele cazuri:

  1. Datele nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate;
  2. Persoana vizată își retrage consimțământul și nu există un alt temei legal pentru prelucrare;
  3. Persoana vizată se opune prelucrării în scopuri de marketing direct;
  4. Datele au fost prelucrate ilegal;
  5. Ștergerea este necesară pentru respectarea unei obligații legale.

Pentru exercitarea drepturilor dumneavoastră în raport cu Essensys sau pentru informații suplimentare aveți la dispoziție următoarele modalități de contact: